MANIFESTĂRI DEDICATE ZILELOR ”MUNICIPIULUI CARACAL”

În perioada 17-19 noiembrie 2022 s-au desfășurat mai multe manifestări dedicate ”Zilelor Municipiului Caracal”, cu prilejul împlinirii a 484 de ani de la menționarea Caracalului în documentele medievale (17 noiembrie 1538). Deschiderea manifestărilor s-a făcut în sala Teatrului Național ”Ștefan Iordache” din Caracal cu un simpozion intitulat ”Terra Romulensis-Romanați”. Printre invitați s-au numărat: academician Constantin Petolescu, prof. univ. Dinică Ciobotea, Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Național “Regele Ferdinand I” Constanța, cercetător Paul Emanoil Barbu, Bondoc Dorel-Petruş, muzeograf ”Muzeul Olteniei” – Craiova, dr. în istorie Popovici Sabin, dr. în istorie Nicula Dana Roxana și prof. dr. Pătru Jeana. Au participat la adevărate lecții de istorie locală elevii claselor a X-a D și a XI-a D.